O tânără de 23 de ani a ajuns la spital după ce a fost atacată de câini în stațiunea Mamaia

O tânără de 23 de ani a ajuns la spital după ce a fost atacată de câini în stațiunea Mamaia
Publicat: 15/12/2013, 13:27

O tânără în vârstă de 23 de ani, cetățean străin, a ajuns la spital, sâmbătă seară, după ce a fost atacată de mai mulți câini în timp ce se plimba prin stațiunea Mamaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, cadrele medicale au fost anunțate prin 112, sâmbătă, în jurul orei 18.40, că o femeie a fost rănită după ce a fost atacată de mai mulți câini în zona Hotelului Parc din Mamaia.

La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță, care i-a acordat primele îngrijiri victimei, ce suferise mai multe plăgi mușcate, după care au transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Conform sursei citate, femeia mușcată de câini este cetățean străin.

Șeful Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Rodica Tudoran, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că femeia a primit îngrijiri de specialitate, i-au fost dezinfectate rănile suferite, care nu erau grave și i-a fost administrat vaccinul antitetanic. Apoi, ea a fost trimisă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru tratamentul antirabic.

Conform martorilor, turista se plimba sâmbătă seară prin stațiunea Mamaia, iar în zona Hotelului Parc a fost atacată de mai mulți câini comunitari, s-a speriat, a luat- o la fugă, iar un câine a mușcat-o, victima fiind salvată după intervenția taximetriștilor din zonă.

Reprezentanții Poliției Județene Constanța spun că până la ora transmiterii acestei știri nu a fost depusă nicio reclamație privind acest incident.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
António Guterres, secretarul general al ONU, declarat „persona non grata” de guvernul israelian